„Cofetăria Charlotte a însemnat mulți ani doar o emoție puternică.

Aveam schițat totul, până la cel mai mic detaliu: laboratorul, așezarea spațiului, culorile, chiar și cele mai mici detalii ce țin de decor. Aveam totul în minte și în inimă și simțeam că această pasiune într-o zi o voi proiecta în realitate. Mă gândeam la cofetărie și brusc inima îmi bătea mult mai repede, o mie de gânduri îmi treceau prin minte, emoțiile îmi inundau întregul corp – am fost mult timp îndrăgostit de această idee.

Imboldul de care aveam nevoie pentru a începe să lupt pentru această pasiune a venit sub forma unui foarte bun prieten, a unui înger păzitor, care din păcate nu se mai află printre noi.

El a fost uraganul de care viata mea avea nevoie. Știi, uraganul vine repede, ia tot ce poate cu el și mai apoi dispare lăsând lucrurile într-o altă ordine. El era un uragan bun, a luat tot ce a putut din emotiile și pasiunea mea și a adăugat o imensă doză de nebunie. Spun imensă, pentru că sincer să fiu, dacă am fi pus totul pe hartie, Cofetăria Charlotte probabil nu ar fi existat astăzi. Și datorită acelei doze de nebunie curată cofetăria s-a născut.

Avem mii de amintiri, momente frumoase, momente mai puțin frumoase dar  de care acum ne amintim cu zâmbetul pe buze pentru că rezultatul  mult așteptat este identic cu visul meu.

Adresa

Adresa noastră:

Iasi, Piata Unirii nr.2

GPS:

47.1671636061, 27.5801090172

Telefon:

-

Planificare Rută

Lasă un comentariu

Numai utilizatorii înregistrați pot adăuga un comentariu