Ateneul Național din Iași este o instituţie de spectacole şi concerte aflată sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei române , care organizează spectacole de teatru şi activităţi cultural-artistice. Având misiunea de a produce și de a promova evenimentele și activitățile cultural-artistice precum și de a promova şi susţine valorile cultural-artistice şi educative şi de a încuraja actele de creaţie ale tinerilor debutanţi, Ateneul din Iași prezintă un mare interes, în proiectele derulate, pentru promovarea si omagierea evenimentelor şi personajelor care au influenţat şi au contribuit la formarea societăţii româneşti de-a lungul secolelor. Ateneul este una din puţinele instituţii de spectacole şi concerte din Iaşi ce organizează şi produce evenimente culturale diverse, din domeniul artelor spectacolului, artelor vizuale, a culturii scrise etc., răspunzând nevoilor şi aşteptărilor culturale ale publicului larg oferind în acelaşi timp un spaţiu de manifestare diversificat şi profesionist pentru colaboratorii din multiple domenii. Aici au loc spectacole de teatru, spectacole pe scenă și în aer liber de muzică, dans, recital poezie, spectacole multiart, expoziții de carte, fotografie, afiș, sculptură și grafică, proiecții filme, seminarii, conferințe, întâlniri cu scriitori, festivaluri, dezbateri culturale și concerte. În cadrul Ateneului au loc și activități destinate copiilor precum cursuri de muzică și dans, balet, șah, chitară, teatru, pictură, pian, iar pentru publicul tânăr- cursuri de teatru.
Vechiul Ateneu din Tătăraşi, mai ales în perioada interbelică, a constituit un adevărat catalizator cultural, dar şi un ambasador al unităţii culturale a românilor. Era structurat pe secţiuni, care cuprindeau tratarea unei probleme extrem de vaste: secţiunea cultural-educativă, secţiunea artistică, de educaţie fizică, economică-edilitară şi secţiunea filantropică. În memoria urmaşilor tătăraşeni au rămas pentru eternitate excursiile ateneiste, Corul M. Musicescu, cinematograful, sala de teatru. Actualul Ateneu din Iași a fost construit în 2003 în apropierea locului în care a funcţionat vechiul Ateneu Popular înfiinţat în 1919, imediat după Marea Unire și inaugurat la 25 aprilie 1920.
Luni
10:00 - 16:30
Marți
10:00 - 16:30
Miercuri
10:00 - 16:30
Joi
10:00 - 16:30
Vineri
10:00 - 16:30
Sâmbătă
Închis
Duminică
Închis
28 februarie 2021 2:13 ora locală
Strada Ion Creangă 14, Iași, Románia
Adăugați o recenzie